Cuvânt înainte.
Această traducere nu este fidelă originalului, nici adaptată lexicului secolului respectiv, deci arhaismele și denumirile rusești sunt redate conform limbii române moderne.
Lectură plăcută.
Traducere și adaptare: Angela Titencov

Cimișlia, orășelul din uezdul Bender.

La o distanță de 50 de verste la sud de orașul provincial Chișinău, într-o vale dintre două înălțimi montane destul de vizibile, întinsă pe aproape două verste și jumătate în lungime de la vest la est, se află localitatea Cimișlia. Adevărul ne face să spunem că totuși Cimișlia, care ocupă un loc pitoresc, stârnește cele mai neplăcute impresii în orice observator prin dezorganizarea sa exterioară, urâțenia și neacuratețea caselor mici. Centrul localității, care se distinge în primul rând prin cinci prăvălii din lemn, cu un stoc de materiale gata să satisfacă, probabil, toate nevoile mărunte ale unui sătean gospodar și, parțial, accesorii ale agriculturii, adăpostește mai multe case decente, dintre care unele sunt folosite pentru a găzdui persoane care provin în principal din industria comerțului și din diverse meserii. Aici, în vecinătatea unităților de vopsitorie, care sunt deosebit de utile femeilor din mediul rural, locuiesc temporar cizmari „străini și din Sankt Petersburg”, precum și croitori „pentru bărbați și femei”. Deoarece în centrul orașului se concentrează toate schimburile comerciale în zilele de piață, care au loc la Cimișlia la fiecare două săptămâni, nu este de mirare că există o mulțime de case cu „băuturi și mâncare de luat cu sine”. Mai presus de toate aceste case, drept capul acestora, se situează „Hotelul Paris” cu diferite tipuri de gustări, cum ar fi pește sărat și castraveți murați.

Cum n-ai da, singura parte din Cimișlia care este cumva acceptabilă ca amenajare rămâne centrul său. În locul actualei Cimișlii a existat o așezare tătară, după cum reiese din povestirile vechilor locuitori, care au găsit multe locuințe tătare goale și câteva familii creștine atunci când s-au stabilit aici, iar însuși denumirea Cimișlia spune același lucru (Cimișlia este un cuvânt compus: Lia este un nume turcesc; jimo sau cimi este un constructor de moschei). Acești coloniști au venit din partea de nord a Basarabiei și un număr considerabil din familiile lor au început dezvoltarea ulterioară a populației, care, împreună cu reinstalarea treptată a oamenilor din alte locuri, a fost destul de reușită, după cum vom vedea mai jos, în pofida unor dezavantaje ale zonei.

În primul rând, în Cimișlia, la fel ca aproape în întregul sud al Basarabiei, lipsesc pădurile. Apoi localitatea suferă și de incomodități locale. Singurul râu din Cimișlia, Cogâlnic, conține suficientă apă doar atunci când proprietarii de case din partea cea mai estică a Cimișliei, după ploile abundente și dezghețurile de primăvară, sunt supuși inundațiilor din cauza fluxului mare de apă în acel loc din celelalte părți ale localității, și mai ales din partea de sud, mai muntoasă – și când această apă se scurge apoi în râu. Astfel, suficiența apei în râul Cogâlnic depinde de ocazii care sunt în general rare, și mai ales în Cimișlia, care, drept consecință, adesea suferă de lipsa apei. Deși există o mulțime de fântâni în zonă, acestea sunt foarte adânci și au puțină apă. Lipsa de apă bună de băut și potrivită pentru mâncare este și mai simțită. Adesea, cimișlienii, gândindu-se să își facă o cocioabă, îi invidiază pe locuitorii acelor locuri unde atât piatra, cât și trestia sunt la îndemână. Pe când ei trebuie să parcurgă câteva zeci de verste pentru a se aproviziona cu una sau alta. De multe ori, cimișlianul îi invidiază și pe locuitorii din zonele montane, pentru că în Cimișlia se chinuie adesea din cauza căldurii insuportabile.

Cimișlia a fost un sat de stat până în 1840. În acel an a fost redenumit în mesteciko (localitate), de asemenea drept localitate de stat. Din 1870, Cimișlia este o localitate de coloniști proprietari.

Biserica din Cimișlia a fost construită inițial din lemn, în numele Adormirii Maicii Domnului. În comunicatul despre biserică din 1829 se menționează că aceasta a fost construită în 1809, cu contribuția enoriașilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Gavriil. Biserica a fost reparată de două ori de Peter Titor, un sătean din Cimișlia. În prezent, clădirea a căzut într-o ultimă stare de degradare. În anul 1865, la Cimișlia, enoriașii au construit o altă biserică în numele Adormirii Maicii Domnului, o biserică monoparohială. Aranjamentul noii biserici este în stil bizantin, în formă de cruce. Prin demnitatea sa în general, fără îndoială, ea poate deveni de rând de cele mai bune biserici din Basarabia. Datorită gestiunii inteligente a fostului șef al parohiei, curtezanul Ivan Bocanci, a costat destul de ieftin. Clădirea bisericii este din piatră, acoperită cu tablă, cu o singură cupolă. La intrările în interiorul bisericii au fost făcute următoarele inscripții pe partea exterioară: de la vest – Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, de la nord – Mă bucur pentru cei ce mi-au vorbit: Să intrăm în casa Domnului, iar de la sud – Voi intra în casa Ta, mă voi închina la templul Tău sfânt. Decorarea interioară a pereților, incluzând, printre altele, cele patru colțuri ale bolții Evangheliștilor cu simbolurile lor și deasupra tronului sfânt al lui Dumnezeu Tatăl din vechime, trezește sentimente plăcute în inimile celor prezenți. Iconostasul de tablă, cu reprezentarea în rândul al treilea a celor 12 sărbători dumnezeiești, iar în mijlocul celui de-al patrulea rând a Mântuitorului la Cina cea de Taină cu apostolii, încoronat cu o cruce, cu serafimii stând de o parte și de alta, este frumos. Icoanele locale și alte icoane pictate sunt destul de corespunzătoare splendoarei templului. Biserica este dotată cu suficiente alte ustensile de valoare medie.

Din întreaga serie de cărți liturgice moldovenești, de ediție veche, cu excepția Apostolului, tipărit în tipografia seminarului din Blaj în 1802, și a Minei generale, tipărită în tipografia mitropolitană din București în 1786, nu mai există altele. Din 1865, prin eforturile enoriașilor, biserica din Cimișlia a început să achiziționeze cărți liturgice și de slavonă bisericească, dintre care cele mai necesare sunt deja disponibile.

Slujba din biserica din Cimișlia în limba slavonă bisericească a fost parțial ținută după 1865. În prezent, se desfășoară preponderent în această limbă. Foarte puțini dintre enoriași iau parte la citirea în cor și, din păcate, nu pentru că nu știu să citească, ci pentru că nu sunt obișnuiți cu acest lucru de bună credință. Cântarea, datorită participării elevilor de la școala locală, este destul de armonioasă.

Judecând după absența cărților cu conținut instructiv din biblioteca bisericii și după mirarea considerabilă cu care enoriașii au întâmpinat prima predică directă a actualului lor preot, predicile în biserica din Cimișlia în trecut, dacă au fost rostite vreodată, au fost foarte rare.

Registrele de venituri și cheltuieli ale bisericii din Cimișlia sunt păstrate doar din 1846 și, prin urmare, indicarea veniturilor și cheltuielilor în această biserică poate fi începută doar din acest an. Astfel, abia în 1871 biserica din Cimișlia avea un capital rezidual de 100 rub. în argint, care în același an a fost depus la banca de stat cu dobândă. Sursele de venit sunt diferența provenită de la lumânările vândute și donațiile din cupe. Destinația cheltuielilor este reprezentată de nevoile bisericești, în conformitate cu decretele Sfântului Sinod, nevoile eparhiale locale și nevoile bisericii locale. Acestea din urmă sunt uneori acoperite și de către enoriași.

Până în anul 1828, cimitirul din Cimișlia se afla în gardul bisericii, iar apoi i s-a alocat un loc în partea de nord-vest a orașului, unde se află și în prezent. Având în forma sa actuală multă neglijență, acesta va căpăta o altă formă, mai decentă, odată cu construirea unui lăcaș de cult, care se poate realiza în anul curent. Există, de asemenea, un cimitir, care a fost format în 1829, în timpul epidemiei de ciumă. Acesta este situat la sud-est de localitate, la o distanță de peste trei verste de aceasta. Aceste două cimitire, precum și cel de-al treilea – cimitirul de holeră – nu prezintă niciun interes.

Parohia bisericii din Cimișlia a fost independentă de mult timp. Nu au existat niciodată biserici lipite de ea, ci doar din anul curent i s-au adăugat următoarele sate: satul Ciucur-Mingir cu 746 de locuitori și satul Gradiște cu 697 cu locuitori de ambele sexe. Populația propriu-zisă din Cimișlia din 1820 și până în anul curent s-a dezvoltat în următoarele mărimi: în 1820 populația totală era de 612; 1830 – 1093; 1840 – 1447; 1850 – 1664; 1860 –1852; în anul curent (1874) populația totală este de 2666. Toți locuitorii din Cimișlia sunt moldoveni, foști coloniști de stat, iar acum sunt coloniști de proprietate. În plus, până la 30 de suflete de bulgari și până la 40 de suflete de romi locuiesc temporar în Cimișlia.

Din următorul extras al înregistrărilor metrice ale nașterilor, căsătoriilor și deceselor este posibil să vedem aproximativ ce procent din populația din Cimișlia, în decursul a 52 de ani, se datorează ei însăși și apoi veneticilor.

Cauze de mortalitate mare în 1831 – epidemie de holeră, 1855 – febră tifoidă, 1872 – obstrucții, mai ales la copii.

Bătrânii din Cimișlia își amintesc cu deosebită plăcere de vremurile trecute când Cimișlia, care deținea o suprafață de teren în vecinătate nu foarte îndepărtată, nelimitată pentru orice gospodar, era un loc de creștere masivă a vitelor. Dar, odată cu creșterea treptată a populației din Cimișlia și formarea de noi sate în zona învecinată, cimișlienii au fost din ce în ce mai constrânși în ceea ce privește creșterea vitelor, iar agricultura a devenit din ce în ce mai avansată. Agricultura, cu munca constantă a cimișlienilor, a ajuns până de curând la o dimensiune ce le-a oferit o piață care le-a asigurat pe deplin bunăstarea materială. În ultimii trei ani, aceasta a scăzut considerabil din cauza lipsei recoltelor. Se speră că, în câțiva ani, o altă ocupație se va dezvolta în Cimișlia – vinificația, a cărei obiectiv a devenit deosebit de evident printre locuitori în acest an. Acest lucru se datorează descoperirii caracterului favorabil al solului în multe locuri pentru struguri și absenței vinificației în vecinătate.

Alfabetizarea este larg răspândită în Cimișlia și, prin urmare, printre enoriași există mulți care au o cunoaștere destul de judicioasă a poruncilor, a rugăciunilor și a unor ritualuri din serviciul divin. Printre analfabeți nu este neobișnuit ca aceștia să aibă o cunoaștere perfectă nu numai a poruncilor, ci și a celor mai importante rugăciuni, care sunt înlocuite cu semnul crucii, făcut incorect, cu invocarea numelui Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

Cimișlienii știu despre Dumnezeu că El este un Duh invizibil pentru om, care știe totul și nu are nevoie de nimic. Iisus Hristos s-a născut pe pământ ca fiecare dintre noi și, prin urmare, Sfânta Fecioară Maria a fost supusă durerii și travaliului la nașterea Sa.

Dumnezeu înregistrează în marea carte a vieții faptele bune ale omului pe pământ pentru binele său, astfel încât, în ziua Judecății de Apoi, să le poată contrasta cu faptele rele care vor fi prezentate în acel moment de stăpânul întunericului, și să determine astfel unul sau altul dintre locurile omului în eternitate. Dumnezeu locuiește în ceruri, unde este slujit de sfinți îngeri, al căror număr este egal cu numărul oamenilor care cred în adevăratul Dumnezeu.

Spiritele necurate în reprezentarea cimișlienilor apar la plecarea din viață a diferitor ființe corporale obișnuite. Ele beau, mănâncă și au parte de relații intime. Toate spiritele necurate sunt sub controlul Satanei principale – Luceafăr, care a avut cândva un drept scris asupra tuturor ființelor pământești și umane în special, dar l-a pierdut în timpul vieții pământești a Mântuitorului. Chiar dacă puterea diavolului este doborâtă de Dumnezeu, omul este adesea supus influenței sale chiar și fără permisiunea lui Dumnezeu și, din cauza slăbiciunii sale, cade. Aceasta este cauza tuturor relelor dintre oameni. Tot ceea ce este de neînțeles pentru un cimișlian în domeniul artei și al diferitelor invenții aparține spiritelor necurate.

Viața de apoi, potrivit cimișlienilor, constă, pe de o parte, într-o abundență de beneficii senzuale, iar pe de altă parte – în privarea de acestea și în chinul veșnic al focului și al muncii fizice excesive, stabilite pentru un păcătos sau altul, la alegerea diavolului. Unul trebuie să ducă mereu lemne spiritelor necurate, purtând pe umerii săi atâta lemn cât poate duce o pereche de boi sănătoși. Altul înlocuiește un cal pentru un anumit duh necurat. Al treilea transportă mereu 20 de kilograme de saci de nisip dintr-un loc în altul. Cea mai mică abatere a unui păcătos de la datoria care i-a fost stabilită atrage după sine pedeapsa lui Satana cel bătrân a necuratului în a cărui slujbă a fost făcută abaterea, iar acesta, la rândul său, îl bate cu bare de fier pe vinovatul propriu-zis.

Dintre rituri și obiceiuri, vom menționa doar câteva care sunt profund onorate de cimișlieni.

Nașterea unui copil impune, în primul rând, moașei să invite la „rodină” (naștere) vecini aleși de mamă. Invitații nu vin cu mâna goală, ci cu siguranță cu un dar pentru nou-născut, cum ar fi o cană de miere, un castron de fasole sau altceva din vegetale, exprimând dorința de plinătate a bunurilor pământești în viața nou-născutului. Cimișlienii rareori au doi cumetri la botezul unui copil, mai des între 6 și 10. Acest lucru este mai degrabă un calcul material pentru părinții copilului botezat. În cea de-a opta zi de la naștere, preotul face o sfințire cu apă în casa copilului și, în același timp, moașa își încheie îngrijirea femeii care a născut, primind de la aceasta drept recompensă două bucăți de pânză pentru mânecile cămășii sale. Acest tip de remunerare a moașei este datoria obligatorie a fiecărei femei în travaliu, deoarece este, conform explicației acelorași moașe, sfințit de următoarea circumstanță importantă: când Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Mântuitor, n-a avut alături nicio moașă. Eva, soția lui Adam, a observat acest lucru și a vrut să o înlocuiască pe ultima (neștiind încă cine era cea care a născut). Dar Adam nu i-a permis Evei să fie moașă. În caz de neascultare, el a amenințat-o că îi va tăia mâinile. Eva, sfidând interdicția soțului ei, și-a îndeplinit dorința și, într-adevăr, și-a pierdut mâinile, în schimbul cărora a primit altele de aur de la femeia care a născut. Abia după această întâmplare, Adam și Eva au aflat că cea care a dat naștere a fost Sfânta Fecioară Maria. Aceasta este dovada că fiecare femeie care naște trebuie să-i dea moașei sale două bucăți de pânză pentru mâneci.

Moartea unui copil sau a unui adult în Cimișlia este anunțată de sunetul surd al clopotelor. Dacă cineva moare în miezul nopții, preotul trebuie să trimită un slujnic la biserică pentru a trage clopotele celui decedat. La înmormântare, principala preocupare a rudelor defunctului este să îl jelească onorabil și să își exprime jalea până la mormânt, intonând o cântare, un bocet. Dacă decedatul este un copil, despre mângâierile pe care le-a adus părinților săi, iar dacă este tatăl familiei, despre faptele pe care le-a făcut familiei sale. Înainte ca trupul să fie scos din casă, se pune un covor mic și o pânză de trei funduri, pe cele patru colțuri ale căreia se pune un colac la pragul casei. În mijlocul pânzei sunt așezate farfurii cu o parte din toată mâncarea pregătită pentru masă, precum și un pahar cu apă sau vin. În același timp, se dă uneori un berbec pentru sufletul răposatului, stropit în prealabil cu apă, ca semn al purificării de păcate prin puterea acestui sacrificiu. Tot ceea ce este așezat în pragul casei este de cele mai multe ori destinat ca pomană pentru rudele decedatului. În drum spre biserică și cimitir, rudele răposatului sunt obligate să oprească de cel puțin 12 ori și să așeze pe jos o bucată de pânză cu un colac și un bănuț, iar preotul să citească Litania de reculegere. De asemenea, rudele și alte persoane care doresc să facă acest lucru aruncă bani în mormântul răposatului. Astfel, conform explicației cimișlienilor cu privire la ritualurile lor de înmormântare, se pare că morții din Cimișlia nu pleacă niciodată flămânzi în viața de apoi, deoarece atunci când sunt scoși din casă, așa cum s-a spus deja, în pragul acesteia li se face o rezervă suficientă de provizii. Trecerea sufletelor prin acele locuri care sunt cunoscute sub numele de colectori de taxe este, de asemenea, facilitată de bucăți de pânză și colaci. În cazul în care le lipsește hrana, le pot fi de ajutor copeici de cupru. Mortul din Cimișlia este liber să aibă terenul care îi este dat în cimitir, deoarece acesta a fost plătit cu bani aruncați în mormânt.

După înmormântarea decedatului, în a 3-a, a 9-a și a 40-a zi se organizează servicii de pomenire pentru el, a căror sarcină principală este ridicarea șiurului. Șiurul este o sită cu 9 colaci și 3 lumânări aprinse. El este ridicat de rudele decedatului în timp ce cântă „veșnica pomenire”. După binecuvântarea mesei, are loc „abazu” – un pahar cu vin, din care toată lumea din casă bea puțin și apoi îl transmite familiei. Ridicarea șiurului este un semn al învierii celui decedat. Anauz este anticiparea de către decedat a binecuvântărilor veșnice.

Tot ceea ce este dat pe această lume pentru sufletul celui decedat, acolo, adică în viața de apoi, el primește, printr-un miracol special al lui Dumnezeu, fie că este vorba de cizme, de o cămașă sau de o masă cu bucate. În confirmarea acestui adevăr, cimișlienii vă vor da dovezi. Ei vă vor spune că am avut o fecioară care a murit fără dureri, dar chiar în momentul în care o pregăteau pentru înmormântare, ea, spre marea noastră surprindere, a înviat și ne-a mărturisit ceva despre viața de apoi. Este bine pe lumea cealaltă, a spus ea, pentru acei morți pentru care se face comemorare aici, pentru că ei au întotdeauna în față mese pline cu diverse bunătăți și mănâncă cât vor. Vai de acei morți pentru care nu se dau cămăși în lumea de acum, pentru că zac cu fața în jos într-o mlaștină împuțită, înspăimântând urechile celor care trec pe acolo cu strigăte cumplite. Cel care în această viață nu are o fântână a sa, în viața de apoi suferă de o mare sete, pe care nu o poate stinge din fântânile străinilor, pentru că atunci când se apropie de ele, fie își pierde vederea, fie vede brusc un munte de aur în fața sa în loc de o fântână. Soarta celui care moare la urmă poate fi oarecum ușurată dacă cineva îi stropește mormântul cu vin sau cu apă. Este dificil să îi convingi pe cimișlieni de falsitatea acestei viziuni asupra vieții de apoi, deoarece este justificată de vorbele afirmative spuse de vreun moșu Lupu sau moșu Gherasim, de care există muți în Cimișlia zilelor noastre.

Viziunea cimișliană asupra naturii este dominată de mit, personificarea forțelor și legilor acesteia. Ploaia se formează din următoarea cauză: bolta, coborând spre pământ, absoarbe apa din mările îndepărtate și, prin intermediul unui înger, o răspândește pe cer, care, la un moment determinat de Dumnezeu, eliberează apa în nori, iar aceștia în pământ. Uneori, bolta aspiră broaștele și ele cad la pământ în timpul ploii împreună cu apa. Locurile din care bolta extrage apă pot face minuni. Dacă o fecioară reușește să bea apă din acel loc, ea se va transforma în bărbat în același moment. O persoană bolnavă din aceeași apă poate primi vindecare completă. Toate luminile cerului sunt susținute de îngeri. Există atâtea stele pe cer câți oameni sunt pe pământ. Numărul lor scade pe măsură ce cei din urmă mor. Stelele puțin vizibile aparțin oamenilor păcătoși, iar cele strălucitoare celor drepți. Tunetul este puterea profetului Ilie de a urmări spiritele necurate, iar fulgerul este calea de a le găsi adăposturile. Vântul este un om de dimensiuni enorme, pe care îl pot vedea doar cei care nu au gustat niciodată ceapă.

Starea morală a cimișlienilor este oarecum favorabilă. În general, ei au un caracter simplu, sunt străini de viclenie și înșelătorie și, prin urmare, sunt hotărâți și unanimi în cadrul comunității. Cimișlienii sunt vizitatori destul de zeloși ai hramului lui Dumnezeu și sunt atenți la rugăciunile în comun. Respectul pentru preot în general este vizibil, deși față de acesta în special sunt exprimate prejudecăți. Față de bătrânii și egalii din rândul enoriașilor se observă o atitudine corectă. Nu se poate spune că nu există bețivi în Cimișlia. Dar în comparație cu numărul populației, nu sunt foarte mulți. Viziunea asupra căsătoriei este una severă și, prin urmare, cazurile de copii nelegitimi sunt foarte rare în Cimișlia.

Din marea multitudine de prejudecăți și superstiții ale cimișlienilor, să menționăm doar câteva.

Părinții sunt străini de binecuvântarea lui Dumnezeu dacă au mulți copii vii și niciunul mort. Dacă unei femei însărcinate i se refuză un lucru cerut, atunci șoarecii pot face mult rău în casa celui care refuză. O lăuză care și-a permis, înainte de a primi de la preot rugăciunea de patruzeci de zile, să plece oriunde de acasă, face ca pământul să ardă la 100 de brazde adâncime în locul pe unde trece. O bufniță este un vestitor al morții unui membru de familie. Este un mare păcat pentru o mamă să uite să-și îmbrace copilul muribund într-o cămașă. Dacă ochii unei persoane moarte nu sunt complet închiși, altcineva din acea casă va muri în curând. Bolile au aspectul unor creaturi vii. Holera, de exemplu, vine sub forma unei femei în zdrențe, epuizată de frig și foame. Deși holera este foarte furioasă, ea poate fi potolită. Este necesar doar, în momentul în care vine în casă, să o hrănim, să o încălzim și, în general, să îi arătăm tot felul de semne de compasiune. Holera apare adesea sub forma unei pisici, dar în această formă nu se poate apropia de o casă în care există un câine negru. Cu siguranță va fi un semn de nenorocire dacă preotul traversează drumul. De Sărbătoarea Botezului lui Iisus, preotul care vizitează un enoriaș trebuie să stea cu el cât mai mult timp, altfel gospodina nu va avea găini de cloșcă.

Parohia bisericii din Cimișlia, conform datelor din 1813, era formată din 7 persoane. Acum există un preot, ajutorul său și doi psalmiști. Mijloacele exclusive de întreținere ale bisericii sunt plata pentru cerințe de slujbe și terenul de lână biserică în valoare de 99 desetini, pentru care nu există niciun plan. În majoritatea cazurilor, plata cerințelor de slujbe este condiționată de capacitatea financiară a enoriașului. Taxa de slujbe speciale este în următoarele sume: Botez – 30 copeici de la beneficiar, căsătorie – de la 3 la 5 ruble, sfințire – de la 1 la 3 ruble, înmormântare – de la 2 ruble 50 copeici la 5 ruble, rugăciune – de la 10 la 25 cop., sfințirea apei –de la 25 la 50 cop., rugăciunea lăuzei – 15 cop. Terenul de la biserică, din cauza dificultății condițiilor agricole din Cimișlia, este puțin util pentru preot. Pentru a o închiria altora nu se pot primi mai mult de 2 ruble pe desetină. Pe scurt, un preot din Cimișlia primește 200 și cel mul 250 de ruble pentru întreținerea sa anuală.

Din 1810 au existat 11 clerici la biserica din Cimișlia, dintre care cei mai cunoscuți sunt: Preotul Erofei Roșca, din mazâli, care nu a studiat nicăieri. În 1810 a fost hirotonit preot de către Eminența Sa Mitropolitul Gavriil la biserica din Cimișlia.

Preotul Timotei Nemțan, din mazâli, nu a studiat nicăieri. În 1814 a fost hirotonit preot la biserica din Cimișlia. Sub conducerea acestor doi preoți a fost reparată vechea biserică din Cimișlia.

Preotul Grigorie Corjacov, fiul unui diacon, a studiat la Școala Teologică din Chișinău până la nivelul superior și, la absolvirea acesteia în 1830, a fost numit curator adjunct al spitalului seminarului din Chișinău. În 1831, cu aprobarea Eminenței Sale Arhiepiscopul Dumitru, a fost numit îngrijitor al aceluiași spital. În 1837, a fost hirotonit diacon al Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Chișinău, iar în 1840 a fost preot la biserica din Cimișlia. Aici, pentru truda și sârguința sa în învățarea copiilor, a fost premiat în 1853 cu un brâu de înfășare și o scufie de catifea purpurie.

Preotul Gregory Nemțan, fiul unui preot, a studiat la Seminarul Teologic din Chișinău și, după terminarea cursului în 1849, a fost hirotonit preot în Cimișlia de către Eminența Sa Arhiepiscopul Irinarh. Din Cimișlia în 1850 a fost transferat în satul Abaclâgeabu, iar de acolo în 1858 înapoi la Cimișlia. A fost 12 ani în poziția de binecredincios. În 1862 a fost decorat cu o camilafcă, iar în 1870 a fost decorat cu Ordinul Sfânta Ana de gradul 3 de către Preafericitul, pentru zelul său în slujba de episcop și creșterea profitului de lumânări. Acum în Cimișlia: parohul, preotul Andrei Vartic, fiu de preot. După absolvirea unui curs la seminarul din Chișinău în 1869, a fost hirotonit de către Eminența Sa Arhiepiscopul Antonie ca preot la biserica din satul Beștemac. De acolo, în 1872, a fost transferat la Cimișlia de către Eminența Sa Pavel. Asistentul parohului este preotul Iacov Iusipenco, fiul unui diacon. După absolvirea unui curs la seminarul din Chișinău în 1872, a fost hirotonit preot de către Eminența Sa Pavel în biserica catedrală din Orhei. De acolo a fost transferat la Cimișlia în 1873.

Școala în Cimișlia există din 1844 și este întreținută pe cheltuiala societății cimișliene. Numărul elevilor variază de la 15 la 25 de băieți și 4 fete. Reușitele elevilor în învățarea materiilor, în măsura în care acestea sunt predate în școli cu o singură clasă, sunt satisfăcătoare. Atitudinea suspicioasă a cimișlienilor față de învățământ cedează în mod vizibil în fața unei atitudini normale față de acesta. Nu este neobișnuit ca o mamă să își aducă ea însăși copilul la școală cu o umilă rugăminte către învățător să îl învețe să citească și să scrie și, mai ales, să se roage lui Dumnezeu printr-o carte.

Toate speranțele pentru un viitor mai bun în parohia Cimișlia pot fi rezumate în câteva cuvinte: dragostea și abilitățile preotului pot face o mulțime de lucruri utile și instructive în viitorul apropiat pentru parohia Cimișlia.

Preotul Iacov Iusipenco.