В поисках интересного, наткнулся на сайт, описывающий историю и современную жизнь села Липовены, Чимишлийского района. Интересный рассказ от первого лица, который я решил не переводить на русский. К сожалению, я так и не понял кто является автором сайта и самой статьи, но источник я указал в конце статьи. Фотографии также, заимствованы с сайта.

De la autor

Această monogramă constitue o cercetare a documentelor din Arhiva Naţională de ei, stat a Moldovei cu scopul de a determina numirea adevărată a satului, istoricul cât si o excursie în trecutul îndepărtat şi apropiat al civilizaţiilor care au trăit pe acest teritoriu. Documentele de care m-am folosit sânt autentice, doar am pus accentul şi pe volumul „Scrisori din Basarabia”, în care sub pseudominul „Basarab” se comunică date din ziarul „Telegraf” de la Iaşi din anii 1800 despre starea ţăranilor şi muncitorilor  din Gubernia Ţaristă. Ca să fie mai clar o parte din explicaţiile datelor din „Scrisori din Basarabia” ce se conţin la sfrşitul volumului le-am pud la pag 87-92. Din ele cititorul îşi va concluziona părerea despre lipovani,Ivanovca sate ale raionului Cimişlia. Ar fi de dorit ca cititorul sa mai studieze şi volumul lui „Basarab” pentru a se documenta mai profund. Un şir de documente au fost fotografiate din Muzeul local Lipoveni „Vatra strămoşească” fără comentariu lăsând cititorul a mai căuta sensul lor. Faptul că în Enciclopedia sovetică Moldovenească e indicat anul 1889 ca”Lipoveni menţionat documentar”, iar tot acolo la Ivanovca – nouă nu se indică anul documentării indică direct că nu s-au făcut cercetări în acest domeniu. Nici chiar Dicţionarul enciclopediu a lui Z. Arbare n-a fost văzut…

Astea fiind spuse rămân cu speranţa că pe viitor voi găsi şi alte documente care vor întări argumentarea că Ivanovca veche s-a transformat în Lipoveni.

12 septembrie 2007

Fiecare sat are datina sa, obiceiurile, portul şi aşezarea sa geografică. Tot aşa şi satul Lipoveni.

Dar, fiindcă ceea ce ne punem în scop (a demonstra), e un lucru cam complicat о să ne referim şi la aşezările megieşe ce ţin hotar în hotar cu Lipoveni. Aşa dar cel mai mare sat din vecinătate este Gura-Galbenei, întemeiat la mijlocul secolului al XI-lea, 5522 locuitori în anul 1970 (E.S.M.). Satul Lipoveni se află la distanţa de 7 km spre nord-est de Gura-Galbenei, la 12 km de calea ferată Zloţi,1436 locuitori (1973), menţionat documentar la 1899 (E.S.M.). Deci de acum expresia «menţionat documentar” ne spune că satul poate fi mult mai în vârstă. În partea de nord-est, chiar la marginea satului, se află о fâşie de pădure spre sud-est întinzându-se şi formând pădurea Zloţi, iar spre nord-vest se întinde prin Buţeni trecând în stânga spre pădurile Nisporenilor. Pădurea are vegetaţia arboricolă alcătuită în temei din stejar, frasin, tei şi semiarboret.

Peste pădure,exact la 6 km spre nord-est, se află satul Cigârleni, menţionat documentar în anul 1569. Pe hărţile topografice funciare din anii 1901-1940 figurează satul Lipoveni, dar nu figurează denumirea de Ivanova Veche. Pe hărţile militare ale ruşilor de la Operaţia Iaşi-Chişinău nu figurează Lipoveni, ci figurează Ivanovca Veche şi Mitropolit. Deci Ivanovca Veche a figurat pe hărţile militare din anul 1812 încoace. Mai mult de atât moşiile sau mai bine spus loturile de pământ erau mai la sud ocupând suprafaţa de azi a Lipovenilor.

În vecinătate, spre vest de Lipoveni, avem azi satul Ivanovca — Nouă, întemeiat la sfârşitul secolului IX cu populaţia 887 de locuitori în anul 1971 (E.S.M.). Deoarece şi bătrânii satului Lipoveni, şi eu personal cunoaştem locul, cimitirul şi mai trăiesc şi azi oameni, ce s-au născut în Ivanovca Veche, dar scrişi că s-au născut în satul Lipoveni ne obsedăm de ideea că Lipoveni în trecut se numea Ivanovca, care la apariţia denumirii Lipoveni s-a epuizat ca denumire, о parte din locuitori rămânând la 300-500 m de la vatra satului, iar cealaltă emigrând spre vest la 6 km, formând о nouă Ivanovca cu denumirea  Ivanovca Nouă. Dovadă incontestabilă este faptul că şi azi mai trăiesc neamurile cu familia Lotcă care au originea locală în fosta Ivanovcă Veche. Dacă ar fi să vorbim la mai simplu între Ivanovca Veche şi Lipoveni este о suprafaţă numită şleah, care are urme prin pădurea Lipoveni spre Chişinău, iar la sud spre Gura-Galbenei pe acest drum mare se făcea direct legătura dintre Chişinău şi sudul Basarabiei. Alt drum nu era. Deci Ivanovca Veche — sat lângă şleah chiar în marginea lui Lipoveni — sat lângă şleah, încă о dovadă că era un singur sat pe care-l întretăia şleahul spre Chişinău. Dar de ce Ivanovca sau de ce Lipoveni? Încercăm să răspundem la această întrebare.

Dacă deschidem „Scrisori din Basarabia” 1880-1890 volumul 1, pagina 284 găsim: „Şcoala nu exista nici în Gura-Galbenă, care număra peste 500 case, nici în Gradişte, care e deasemenea un sat mare. Numai în Ivanovca — un sătuleţ mic, compus din nişte coloni ruteni, sosiţi la anul 1859 şi cari s-au aşezat aici, pe nişte pământuri ale statului, se afla о şcoală rusă, întreţinută de Zemstvo cu banii luaţi de la ţăranii români din Gura-Galbenei şi Gradişte” (TEL. 3322 9 iunie 1883 pagina 3 ). „Telegraful” era un ziar românesc din Iaşi, care tipărea toate comunicările din Basarabia sub pseudonimul Basarab la care am apelat în cazul dat. La sfârşitul volumului, la pagina 306 citim sub numărul 52 о lămurire: „ Ivanca sau Ivanovca — sat în judeţul Tighina, volostea Gura-Galbenei, care către 1900 avea 42 case şi 373 locuitori”. Deasemenea în dicţionarul enciclopedic geografic a lui Z. Arbore se pomeneşte despre satul Ivansca.

În anul 1992, într-un mormânt din cimitirul Lipoveni, s-au găsit caloşii unei femei produşi în Franţa  (inscripţiile se cunoşteau foarte bine) cu anul fabricării 1850. Profesorul Gheorghe Rus şi Ion Ignat m-au chemat personal ca să constat faptul ştiind că mă ocup cu acest lucru. E regretabil că atributele din mormânt după creştinism nu putem să le avem ca dovadă. Aşa şi au rămas în mormântul unui pedagog local. Un lucru am aflat — anul formării satului nu corespunde anului 1899. Fiind lângă şleah oamenii căpătau mărfuri nefiind nevoiţi să plece la târguri mari. Noţiunea de Lipoveni e mult mai veche, dar în fond duce tot la ruşi sau ruteni. Pentru a lămuri e necesar de a privi în adâncul istoriei. În anul 1621 protopopul AVVAKUMîntemeiază secta religioasă staroobreadţii — creştini de rit vechi.

În anul 1682 AVVAKUM este ars de viu împreună cu cei mai apropiaţi adepţi. Asfel, datorită reformelor patriarhului Nicon, toţi adepţii lui AVVAKUMau luat drumul spre hotare, colonizând în Moldova regiunea Bucovina, sudul Basarabiei şi Dunărea de jos. Un material factologic documentar a adunat scriitorul rus Feodor Ceaşcin. În anul 1985 apare „Belaia Kriniţa”, în anul 1987 apare „Taina Beloi Kriniţî”, iar în anul 1990 – „Belokriniţcoe soglasie” toate sub redacţia lui F.Ceaşcin la editura „Cartea Moldovenească”.

Toate argumentele în favoarea faptului că locuitorii satului erau lipovani, adică creştini de-ai lui AVVAKUM, le-am găsit în aceste lucrări. Dar important este că denumirea de Ivansca şi Lipoveni e una şi aceeaşi din punct de vedere naţional şi etno-geografic (aflându-se ambele sate în acelaşi sat — Ivanovca sau Lipoveni). Iată de ce Lipoveni nu a fost niciodată pe hartă. El reprezenta denumirea conţinutului religios, iar Ivanovca Veche – cu conţinut etnic, care în româneşte ar fi Ioneasca.

Aşa dar anul înfiinţării sau cum se zice întemeerea satului rămâne о problemă care, având multe versiuni, cere totuşi argumente.

Un fapt e cert — Lipoveni şi Ivanovca Veche e unul şi acelaşi sat.

Fiind situat pe două dealuri mari cu multe izvoare, apărat din nord de pădure, din sud de povârnişurile dealurilor, era un loc ideal pentru о aşezare rurală. Dar nu invenţia noastră sau dorinţa noastră de a-i da teritoriului un aspect arhistrăvechi ne face a glorifica istoria satului.

În anul 1971, când s-a format sovhozul „Avangard”, se ştia că pe ambele dealuri a existat о selişte poate medievală ori poate antică, că şi azi găseşti cioburi de oale şi alte surprize. Venind la Academia de Ştiinţe a R.S.S. Moldoveneşti în anul 1972 n-au stat să ne asculte mult, spunându-ne: „Băieţi, asta-i cultura Cerneahov şi surprize de acestea întâlnim în orice loc al Moldovei”. Cu asta ne-am liniştit şi am uitat de istoria satului. În acest răstimp din anul 1975 până în anul 1998 am ratat multe lucruri din istoria satului. De exemplu la aratul pământului, la adâncimea de 0,5 m (erau aşa pluguri), s-a expus la suprafaţă, în partea de răsărit a satului, о necropolă din care au fost scoase suliţe, amfore întregi cu desene greceşti. Astfel s-a demonstrat că pe ambele dealuri a existat о selişte ori antică, ori medievală.

În vocabularul locuitorilor satului Lipoveni a rămas şi până azi cuvântul la Gradişte şi în fundul Gradiştei. Nu e  nevoie să-l confundăm cu satul Gradişte, care se află cam la 15 km de Lipoveni. Satul Gradişte nu are nici о legătură cu aceste expresii.

Când se vorbeşte de Gradişte se are în vedere partea de sud-est a satului. Când unui elev de clasa a 5-a îi spui azi de  «fundul Gradiştei” el ştie precis că acest loc e satul Lipoveni în capătul de nord-vest. Deci acest cuvântul a rămas în vorba satului. Dar nu numai! Dacă deschidem harta topografică vedem pe ea schema aşezărilor cătunale ale Lipovenilor pe coasta de sud-est scrisă concis „Zemli grabeşcenschih hutorov”. Adică ruşii neânţelegând cuvântul Grădişte din istoria antică a Moldovei l-au scris „Grabige”. E necesar a lămuri şi cuvântul Dirivici, esenţa căruia nu о poate lămuri nimeni, dar aşa se numeşte coasta Grădiştei din partea de est a satului. Trebuie să apelăm la cuvintele dacice pentru a lămuri cuvântul Dirivici. În partea de nord a satului, unde era vatra Ivanovca-veche, s-a păstrat până azi Cişmeaua clădită în nisipul paleontologic sub formă de T din blocuri de piatră drepte, tăiate dreptunghiular şi clădite sub formă de canal ca la romani, apa venind din două părţi. În anul 1958, când s-a curăţat această cişmea, am avut împreună cu alţi copii ocazia să păşim în toată înălţimea noastră prin tunelul acesta. Dar nu am putut face mai mult de doi metri. Sunetele apei care veneau gâlgâind de undeva şi teama că poate fi vre-о fântână alături, în care căzând nu mai aveai şansa să te întorci, ne-au făcut să ne întoarcem. Atunci oamenii au pus un bloc de ciment cu о tava de fier prin care apa se scurge şi azi. Taina construcţiei rămâne sub multe peceţi, doar poate să fie scris pe un bloc ceva din care se putea afla istoria construcţiei lui. Forma şi modul construcţiei tinde spre epoca lui Traian, dar rămâne de argumentat acest lucru. Mai jos de cişmea — о fântână rotundă cu apa sărată (pe când eram copii), construită din lespezi de pietre, vorbeşte despre moldovenism. Fântâna lui Casian, cea din vale, pe care n-о „curăţă” nici о pompă, cea din Dirivici care curge şi azi tot aşa cum curgea cu mulţi, mulţi ani în urmă, sunt opere ale locuitorilor vechi pe care nu-i ştim, dar nici bătrânii născuţi prin anul 1880 nu au putut spune cine şi când le-au construit. Aşadar istoria satului are ramuri adânci în istoria medievală sau poate antică. Dar să ne întoarcem la cuvântul şleah. Probabil este de origine poloneză şi e indicat pe hartă mai jos de nisipărie. Iar N.Iorga în „О călătorie prin Basarabia” scrie că a fost la Gura Galbenei, unde a vorbit cu ţăranii. Apoi ţin să menţionez, că din Chişinău spre sudul Basarabiei era un singur drum-prin Lipoveni — pe şleahul ce ducea spre Cetatea Albă. În anul 1908 locuitorul hutorului Ivanovca Veche Simion Emanuil Lotcă vinde costeşteanului Ion Sava Bivol casa cu tot cu pământ (0,5 desetine), care se număra locuitor al satului Costeşti. Dacă privim în alte documente: Notarul din Chişinău Nicolae Botezat, în anul 1910, 18 octombrie sub N:29240, întăreşte după Sava Petru Bivol (tatăl celui indicat mai sus), după harta lui I.Şemeachin,  7 desetine de pământ aşezat la nord-vest de aşezarea cu denumirea „Lipoveni”, denumirea luată în ghilimele fapt ce indică negăsirea lui pe harta administrativă sub о aşa denumire.

Alt document indică, că la 7 noiembrie, anul 1908, locuitorul satului Moleşti Constantin Petrachi ia în arendă de la Banca Ţărănească, apoi cumpără complet terenul ce se găseşte în Gradeştea Dirivişi cu mărimea suprafeţei de 1200 (sajeni) şi 8 hectare. În acest act în general nu se pomeneşte satul Lipoveni — încă о do vadă, că о aşa denumire nu era oficială.

În 2008, spre confirmarea datelor noastre la Academia de Ştiinţe a Moldovei apare harta Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare în care se indică două aşezări, pe teritoriul actual. La Nord – Loc pentru sat Spiroasa, la Est – Aşezarea Ulmi.

Источник: http://lipoveni.ucoz.net